O fi timiditatea buna la ceva?

Stii si tu fata aia timida. Toata lumea o stie pe fata timida. Fata care la gradinita lacrima cand intra in sala pentru ca nu stia ce sa faca in cadrul unui colectiv. Fata care in scoala primara stia toate raspunsurile la intrebarile invatatoarei dar ii era prea rusine sa ridice mana. Fata care s-a indragostit de cateva ori, dar n-avea tupeul sa zica nimic. Fata care nu se certa cu nimeni niciodata si care era de treaba cu toti. Fata care nu zicea niciodata ‘nu’ cand i se cerea ajutorul. Ei bine, genul ala de fata am fot eu foarte multa vreme.

Din pacate, de temperamentul meu introvert nu voi scapa niciodata pentru ca temperamentul este ceva innascut si nu poate fi schimbat. Totusi, am progresat in privinta comunicarii cu ceilalti si in alte aspecte de genul. Dar o fi oare timiditatea asta de care ‘sufera’ multa lume buna la ceva? Pana acum, eu am avut ceva beneficii printre care faptul ca pe clasa a II-a colegii imi faceau ghiozdanul si ma imbracau. Ma vedeau mica si timida si aveau impresia ca nu ma pot descurca singura. Bine, nu stiu cat de mare e avantajul asta, dar ma rog, se merita mentionat.

Apoi am fost apreciata de multa lume pentru faptul ca niciodata nu m-am laudat. Asta pana sa inteleg faptul ca modestia nu e nicidecum o calitate si ca de fapt imi faceam mie rau prin faptul ca imi ascundeam talentele si aptitudinile de altii. In afara de asta, eu una chiar n-am idee cum ar putea aceasta trasatura de caracter si de personalitate sa ma ajute la ceva, pe mine sau pe altii in aceeasi situatie.