Timpul nu exista in Piraha. Vorbita doar de catre un singur trib din Brazilia, Piraha este unica in multe moduri. Nu are cuvinte pentru culori sau numere, insa cea mai ciudata parte este ca nu exista conceptul de timp. Asta inseamna ca este pur si simplu imposibil pentru un vorbitor sa faca propozitii care se refera la viitor sau trecut.
Toata comunicarea se reduce la prezent pentru ca nu ai cum sa spui nimic ce tine de trecut sau viitor. Rezultatul este o cultura care nu are nimic de spus despre trecutul sau sau despre viitor. Mamele nu spun basme copiilor, barbatii nu discuta despre cea au facut in trecut, copii isi uita bunicii imediat ce mor. In prezent, datorita unui proiect guvernamental ambitios, cultura se deschide si se schimba, insa nu se stie cum anume vor afecta aceste schimbari limba Piraha in viitorul apropiat sau indepartat. Propozitiile germane sunt asemanantoare alergaturii la un maraton. Pentru o limba asa de inrudita cu engleza, germana provoaca celor care vor sa o invete foarte multe necazuri. O problema tine de cuvintele compuse. In germana poti spune cu siguranta
Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz, e un cuvant din 63 de litere care inseamna legea privind delegarea indatoririlor, sarcinilor pentru supravegherea marcarii vitelor si etichetarii carnii de vita. Insa nimic nu se compara cu propozitiile germane care par ca nu se mai termina si te tin in suspans pana la final. Verbele in limba germana apar la final. In loc sa spui ca te-ai jucat fotbal in curtea casei tatalui tau sambata dupa-amiaza, spui in curtea casei tatalui meu sambata dupa-amiaza, fotbal am jucat. Nu e o problema prea mare topica daca exista propozitii simple, scurte, insa daca sunt lungi, poti sa bei si o cafea pana auzi finalul propozitiei. Asa ca esti nevoit sa stii cand, unde, cum, ce, cui i s-a intamplat ceva pana sa afli ce anume era acest ceva. Si negativul este pus tot la finalul propozitiilor in germana, asa ca te poti trezi ca stai doua minute concentrat sa intelegi o poveste si afli la final ca de fapt nu s-a intamplat nimic.
Asta ar fi ca si cum cineva ti-ar spune o povestire fabuloasa despre ce se intampla in fiecare luni cand copilul vine de la scoala si incepe sa faca teme, pentru ca la final sa auzi un Nu! raspicat chiar cand te pregateai sa spui „Domne’, asa ceva…”.
Toata comunicarea se reduce la prezent pentru ca nu ai cum sa spui nimic ce tine de trecut sau viitor. Rezultatul este o cultura care nu are nimic de spus despre trecutul sau sau despre viitor. Mamele nu spun basme copiilor, barbatii nu discuta despre cea au facut in trecut, copii isi uita bunicii imediat ce mor. In prezent, datorita unui proiect guvernamental ambitios, cultura se deschide si se schimba, insa nu se stie cum anume vor afecta aceste schimbari limba Piraha in viitorul apropiat sau indepartat. Propozitiile germane sunt asemanantoare alergaturii la un maraton. Pentru o limba asa de inrudita cu engleza, germana provoaca celor care vor sa o invete foarte multe necazuri. O problema tine de cuvintele compuse. In germana poti spune cu siguranta
Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz, e un cuvant din 63 de litere care inseamna legea privind delegarea indatoririlor, sarcinilor pentru supravegherea marcarii vitelor si etichetarii carnii de vita. Insa nimic nu se compara cu propozitiile germane care par ca nu se mai termina si te tin in suspans pana la final. Verbele in limba germana apar la final. In loc sa spui ca te-ai jucat fotbal in curtea casei tatalui tau sambata dupa-amiaza, spui in curtea casei tatalui meu sambata dupa-amiaza, fotbal am jucat. Nu e o problema prea mare topica daca exista propozitii simple, scurte, insa daca sunt lungi, poti sa bei si o cafea pana auzi finalul propozitiei. Asa ca esti nevoit sa stii cand, unde, cum, ce, cui i s-a intamplat ceva pana sa afli ce anume era acest ceva. Si negativul este pus tot la finalul propozitiilor in germana, asa ca te poti trezi ca stai doua minute concentrat sa intelegi o poveste si afli la final ca de fapt nu s-a intamplat nimic.
Asta ar fi ca si cum cineva ti-ar spune o povestire fabuloasa despre ce se intampla in fiecare luni cand copilul vine de la scoala si incepe sa faca teme, pentru ca la final sa auzi un Nu! raspicat chiar cand te pregateai sa spui „Domne’, asa ceva…”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu