Delicii

Parintii mei aveau o bucata de teren pe o culme de munte si adesea ma duceam acolo singur, incercind sa scap de trepidatia orasului, de complicatiile cotidiene. Ma intindeam in iarba frageda, cu minile sub cap, si priveam cerul albastru, infinit, dorind parca sa ma contopesc cu dinsul. In jurul meu misunau tot felul de insecte, cintau pasari, croncaneau corbii, vesnic flaminzi, iar serpii, de casa, cu burtile galben-maronii, se intindeau pe lespezile fierbinti, uitate de Dumnezeu, la Soare.

O liniste de sticla, binefacatoare, acoperea totul in jur, precum un val invizibil, intrerupt, cind si cind, de susurul cristalin a vreunui izvor, rasarit din strafundul muntelui ca o lacrima. Spre seara coboram la cimpie, unde aveam o ruda indepartata, care ma primea cu bratele deschise si-mi oferea gazuire intr-o camaruta din birne si lut, plus o cana cu lapte si nelipsita mamaliguta cu brinza. Noptea adormeam bustean, lasam totul in urma, griji, ginduri, temeri, plonjind intr-un vis cu ingeri diafani, prietenosi, care-mi imprumutau aripi si ma inaltau in inaltul cerului. Ma trezeam dinineata, imbatat de parfumul florilor, fructelor, frunzelor, in rosul singeriu al Soarelui si pornem din nou spe culmea parintilor mei, unde aveam sa tinjesc toata ziua, intins pe burta, si sa ma minunez.