Acest tip l-am iubit, il iubesc...nu stiu. e insa prieten cu prima mea iubire cu care ne-am facut involuntar concediul in vara, in Vama Veche. Am purtat o discutie cu el, despre trecut, intre noi s-a terminat totul haotic. Intre noi de fapt nimic nu s-a terminat pentru ca melancolia iubirii dintai inca se resimte pe obrajii ambilor fosti indragostiti. Nu stiu cine a suferit mai mult dintre noi doi - daca eu din cauza orgoliului lui sau el din cauza incapacitatii mele de a spune adevarul sau a mandriei. Sunt o tipa cu multe defecte de felul meu. Le recunosc si le accept - cred ca acesta e cel mai mare pacat al meu - acceptarea. Ma consideram puternica pana in moemntul in care m-am inhamat intr-o relatie de aproape doi rezistenta. Ma consideram puternica chiar si atunci cand un baiat se despartea de mine fara sa imi zica verde in fata. Acum imi dau seama cat de slaba sunt in fata destinului si in fata alegerilor facute foarte prost din cauza partii mele incredibil de usor de influentabile. Ma credeam puternica, dar puterea era doar iluzia irealitatii mele, a unui trai comod pe care il acceptamsem la vreo 500 de kilometri distanta de casa. Viata te face puternic cand traiesti singur, puternic in tine cu tine, insa niciodata nu iti arata slabiciunea decat atunci poate cand esti inconjurat de slabiciuni - adica iubire - parinti, nepoata, sora, cumnat, parintii prietenului, sora prietenului, nepotul prietenului…
Prima mea iubire imi da de gandit si acum. Ne-am cunoscut in liceu - era prietenul unui prieten cu care ieseam pe faleza, cu role si ne mai pupam din cand in cand,nimic serios intre noi, inafara de faptul ca venea sa ma scoata afara si sa ii ceara permisiunea tatei sa intarzii putin mai mult. Eu aveam vreo 15 ani - el avea 19 - era la facultate. Imi vine greu sa cred acum ca un tip de facultate putea sa se dea la mine, nu stiu ce vazuse. Eu eram prinsa la mijloc intre faptul ca tata avea incredere in el si faptul ca voiam sa ies afara cat mai mult. Ne plimbam cu rolele. Dupa cateva luni de plimbat aiurea, dupa ce a trecut o vara - o toamna si o iarna, a venit primavara si vremea frumoasa. Nu mai tin minte in ce zi, nu mai stiu cum si in ce imprejurari, cred ca totul s-a intamplat gradat. Cred ca am dat mana si la prima strangere de mana nu am simtit nimic inafara de simpatie pentru un tip care era fanul aceleiasi formatii ca si mine, pe vremea aia - Metallica. |Cu timpul - discutiile despre Metallica ne-a adus tot mai mult impreuna, in sensul ca discutam mai des si eram mai unul langa altul, decat eram cu vechiul meu prieten de-o vara. Nu stiu cum, dar fara sa ne dam seama, ceva s-a aprins in sufletele noastre. Poate iubirea pentru aceeasi formatie Metallica ori poate faptul ca eram de-o seama amandoi si ne confruntam cu aceleais probleme si anume: parinti mai duri, program mai strict si ore de liceu. Povestea e lunga. Nu stiu cum sa vorbesc despre prima dragoste fara riscul de a-i simti fiorii ….
Nu i-am spus niciodata ca il iubesc, de fapt aveam un defect de vocabular - aceste cuvinte nu aveau loc in el si din pacate mi-era mai greu sa le zic, preferam sa fiu anosta, dura, insensibila. Eram un nor negru de fum toata, pentru ca in familia mea iubirea si dovezile de afectiunea nu au fost atat de dese si in nici un caz pronuntate. Dupa o perioada de tatonaricu acest pseudo prieten al meu George - cel cu Metallica, am renuntat la Radu. pentru Radu nu am simtit niciodata nimic, nici macar simpatie, a fost doar primul baiat care mi-a oferit mai mult atentie si a fost dispus sa ma trateze ca pe o femeie si nu ca pe o copila. A fost primul baiat din partea caruia am simtit iubire insa nu i-am oferit nimic in schimb. Aveam doar 14-15 ani...Cu toate astea Radu a fost un baiat de treaba, dupa ce i-am explicat sincer toate aceste aspecte, (de mica am defectul sinceritatii nesimtite) i-am zis la final ca ma inteleg bine cu George si ca vom iesi mai mult impreuna pentru ca avem multe de discutat. Dupa o perioada Radu a disparut din peisaj, era primavara cred cand s-a intamplat, desi noi din iarna am inceput sa rupem legatura,. Radu a disparut din peisaj si si-a luat cu el si dragostea, prietenii si tot. Un singur lucru nu a luat: faptul ca prin el il cunoscusem pe George. Cand a dat caldura, am inceput sa ies mai mult pe faleza, cu riscul de a iesi singura si de a nu ma intalni cu nimeni cunoscut. Partea frumoasa a fost insa ca m-am inselat. Incepusem sa imi fac proprii mei prieteni - oameni cu care radeam si chiar ma simteam bine, pentru ca ma apreciau ca e o egala a lor si nu ca pe o oiubita fata de care aveau o datorie sa o duca devreme acasa. printre prietenii acestia a aparut de-odata si George, care cred ca ma ocolise dupa asa zisa mea despartire de Radu, pentru ca oarecum imi confesasem sentimentele fata de cine nu trebuie - adica Radu si cei doi au vorbit intre timp despre mine. Concluzia la care au ajuns cei doi a fost ca sunt o fata de treaba si pot alege cu cine sa fiu fara riscul de a strica o prietenie.
Era clar: Radu se daduse la o parte si a constientizat ca George nu ii este un prieten de suflet ci doar o cunostinta care se intampla sa aiba o pasiune comuna cu el: EU. Intre mine si George lucrurile s-au asternut destul de repede dupa ce am observat ca nu mai exista marele prag (Radu). Am inceput sa devenim tot mai prieteni, adica in sensul de amici, uitand poate de atractia fizica si de intreaga chimie care exista intre noi. Niciodata nu ne-am sarutat. Pana in clipa in care am facut-o de tot. Nu mai stiu exact ce anume a declansat intreaga poveste dintre noi. \Stiu doar ca la un momendat mi-am pierdut virginitatea cu George. A fost un moment impresionant deoarece el vazand cearsaful patat s-a bucurat tare mult (credea ca nu mai sunt virgina si ca altul a fost primul barbat din viata mea, insa asta pentru ca niciodata nu am discutat subiectul acesta - credea ca umbland opt luni si ceva cu Radu mi-a pierdut fecoria cu el, dar nu a fost asa pentru ca Radu nu m-a atras nici o clipa). Dupa sex, mi-am dat seama ce inseamna dragostea ! Mi-am dat seama ca nu mai sunt copil si ca chiar am un prieten pe bune. Nu stiu cum sa structurez intreaga poveste ca sa nu para haotica si ca sa ii ofer un inceput si un final. Tot ce stiu ca pot spune e ca fiorii primei iubiri ii am stransi intr-o agenda, ii am cumva compresati intr-un colt al inimii si probabil - in moemtnul de fata - ii am intipariti si pe jumatate din creier, acolo unde se produc emotiile si experientele afective. Nu stiu cum se cheama. Lui George nu i-am spus niciodata ca il iubesc. Mereu mi-a fost frica. Mi se parea atat de patetica faza asta - sa iti marturisesti sentimentele incat imi provoca repulsie numai faptul ca auzeam la altii. George a fost si el reticent o perioada - pana cand mi-a marturisit.
Mi-a zis asa: “Te iubesc, mato!” Apoi am tacut amandoi cateva clipe. Au trecut ceva luni sau saptamani - nu imi dau seama - ca sa realizez ca il iubesc si eu foarte mult. din toata fiinta mea si l-am regretat enrm...inca il regret. Ultima noastra conversatie a ramas in coada de peste, fiind intrerupta de actualul; chiar simteam nevoia sa clarific unele aspecte insa nu am apucat sa ii spun ca l-am iubit si ca o parte din mine il mai iubeste inca, pentru ceea ce am avut impreuna - pentru prima iubire, pentru primii fiorii… Nu am mai apucat sa caut finalul discutiei, sa prind un final frumos - ori cel putin sa lichidez toate resentimentele pornite din tacerea mea din liceu. Noi doi ne-am despartit dintr-o prostie. Din orgoliul lui - pentru ca a crezut ca cedam la toanele unui alt baiat - cand eu eram doar … eu, adica the same old sociable girl pe care a cunoscut-o si din inutilitatea gandirii mele, cand la fel - am lasat orgoliul sa imi intunece mintea. Am fost cumva prea orgoliosi unul pentru altul. Un Leu care lupta impotriva Vantului - a Varsatorului. Insa un Leu care se lasa invaluit de mandrie si de trufia de care poate da dovada un Varsator infantil. Am fost prea opii si prea orgoliosi amandoi. Acum daca as repeta povestea probabil ca as ramane a lui si nu as mai cauta cu disperare prima iubire in fiecare baiat - barbat intalnit. Acum probabil ca totul ni s-ar parea o joaca, dar el s-a casatorit de tanar si are un copil, iar eu sunt in continuare o fata care se lasa secata de puteri si lasa garda jos, de fiecare data cand intalneste un baiat.
Concluzia la care am ajuns din toata experienta primei iubirii este ca primul iubit nu se uita si sentimentele pentru el nu se sterg, primul iubit a fost pentru mine tata-prieten-coleg, care imi oferea tot ceea ce aveam nevoie si tot ceea ce nu primisem de la tatal meu sau de la prietenii mei de pana atunci. Am spus vreo clipa ca el era mai matur decat mine, desi era cu cateva luni mai mic? Am spus vreo clipa ca as vrea sa dau timpul inapoi si sa las orgoliul la o parte ca sa il pot suna si sa pot insista sa vina sa ma vada? Nu … Cu asta raman in viata. Cu un mare nu si cu multe povesti neterminate frumos... Povestea insa nu are un final fericit, pentru ca el este acum casatorit cu o fufa care mi-a fost extrem de sub zero simpatica din prima si are un copil, un baietel de doi ani, si nu ma pot abtine sa ma intreb - cum ar fi fost sa fiu eu in locul ei, cum ar fi fost sa fiu eu cea care ii ofera un final fericit. Finalul meu complet nu va fi niciodata fericit, am uneori impresia ca traiesc o copilarie continua desi cu probleme maturitatii. Voi continua candva povestea sau voi incerca sa o schimb.
Tot ce stiu deocamdata este ca dupa o prima iubire dezastruoasa nu vei mai putea niciodata sa iubesti la fel, iar relatiile pe care vei incerca sa le legi nu vor dura, decat pana in clipa in care apare nefericirea. Dupa ce ai trecut de acest obstacol iti dai seama doar ca nimic nu a fost menit sa fie si doar te minteai ca iubesti un om cu care imparti acelasi pat de aproape doi ani de zile. . .
Comentarii
Trimiteți un comentariu