1. Au început zilele oraşului. Vremea e nasoală. Ba plouă, ba e soare. Se simte efectul crizei. Pe scenă apar tot felul de persoane. Mă întreb pe unde le-au găsit??? Nu voce , nu talent în a dansa.Nimic.Mai sunt două zile.
2.Am revăzut pe cineva. Arăta aşa de bine şi pe lângă asta mai era şi singur. De ce nu eram eu lângă el?Cum l-am putut refuza atunci? Era ziua lui, trebuia s-o iau ca pe o dorinţă.Sau oricum ar fi fost. Am regretat că l-am refuzat.Doamne şi ce ciudă mi. Nu-mi mai amintesc unde dar ştiu că avea tatuat numele lui. Dacă mi-ar propune cineva o provocare şi anume aceea de a încerca să fiu cu el, probabil că aş accepta-o. Mă provoacă cineva?
3.Mă simt ciudat. Străină faţă de mine. Confuză. Încep să ies cu cineva. Însă n-am nici cea mai mică atracţie faţă de el. De ce o fac, habar nu am. Poate pentru că m-am săturat să fiu singură.Poate că m-am săturat să mă întrebe lumea: “cum poate o fată aşa frumoasă ca tine să fie singură?”.Poate că vreau să ies din casă,cât mai mult.Vreau să mă distrez, să simt că am 19 ani.Pe el am crezut că-l iubesc. Că era primul de care mă îndrăgostisem. Nu eram sigură însă.Vroiam ceva concret. Sunt greu de convins.Faptul că ultima dată când ne-am văzut la o simplă atingere am simţit ceva deosebit,un fel de tremur ma convins.Pentru că era ceva ce nu mai simţisem până acum. Aşa cred. Iar în seara asta am simţit din nou ca şi cum aş avea fluturi în stomac.Fără nici măcar să ne fi sărutat.Doar din atingeri.Dar nu-l iubesc.Sunt sigură de asta.Totuşi de ce simt asta? Ce se întâmplă cu mine? Nu mai sunt în stare să-mi înţeleg sentimentele? Ajung să mă întreb ce e cu adevărat dragostea. Dacă am simţit-o vreodată. M-am hotărât ca în relaţia asta (dacă va fi una) să mă comport diferit. Să fac lucruri pe care în mod normal nu le-aş face.Să fiu rea.Să fiu materialistă. Să fiu exagerat de geloasă.Să îi umblu prin telefon.Să nu vărs lacrimi pentru el.Deloc !Să îmi arăt sentimentele. De fapt tocmai alea pe care nu le am . O să mint. Dacă până acum am spus adevărul exagerat de mult acum o să fie invers.
De ce ? Pentru că sunt curioasă. Pentru că vreau să văd cum reacţionează băieţii dacă îi controlez. Pentru că de câte ori nu mi-a păsat a mers al naibii de bine relaţia.Dar … dacă am încercat să fac o faptă bună, dacă am încercat să am încredere , să acord libertate … ei bine, am plătit libertatea acordată cu vârf şi îndesat. Dădeam dovadă de mult prea multă bunătate.M-am exclus pe mine doar pentru a-i fi altuia bine.Dar ajunge! Nu mai fac asta! Indiferent de cât de egoist va suna mă voi gândi în primul rând să-mi fie bine mie.Voi putea să-i controlez viaţa?Să-i interzic să mergă la chefuri sau pe undeva ca să se distreze?Cât de departe vreau să ajung? Oare voi putea să fac toate astea? Mă voi transforma într-o persoană diferită de ceea ce sunt? Voi juca teatru? Eu uram asta. Dar ştiu că urăsc şi să mi se răsplătească binele cu răul.
PS : Ce bine miroase parfumul lui imprimat pe hainele mele :)
2.Am revăzut pe cineva. Arăta aşa de bine şi pe lângă asta mai era şi singur. De ce nu eram eu lângă el?Cum l-am putut refuza atunci? Era ziua lui, trebuia s-o iau ca pe o dorinţă.Sau oricum ar fi fost. Am regretat că l-am refuzat.Doamne şi ce ciudă mi. Nu-mi mai amintesc unde dar ştiu că avea tatuat numele lui. Dacă mi-ar propune cineva o provocare şi anume aceea de a încerca să fiu cu el, probabil că aş accepta-o. Mă provoacă cineva?
3.Mă simt ciudat. Străină faţă de mine. Confuză. Încep să ies cu cineva. Însă n-am nici cea mai mică atracţie faţă de el. De ce o fac, habar nu am. Poate pentru că m-am săturat să fiu singură.Poate că m-am săturat să mă întrebe lumea: “cum poate o fată aşa frumoasă ca tine să fie singură?”.Poate că vreau să ies din casă,cât mai mult.Vreau să mă distrez, să simt că am 19 ani.Pe el am crezut că-l iubesc. Că era primul de care mă îndrăgostisem. Nu eram sigură însă.Vroiam ceva concret. Sunt greu de convins.Faptul că ultima dată când ne-am văzut la o simplă atingere am simţit ceva deosebit,un fel de tremur ma convins.Pentru că era ceva ce nu mai simţisem până acum. Aşa cred. Iar în seara asta am simţit din nou ca şi cum aş avea fluturi în stomac.Fără nici măcar să ne fi sărutat.Doar din atingeri.Dar nu-l iubesc.Sunt sigură de asta.Totuşi de ce simt asta? Ce se întâmplă cu mine? Nu mai sunt în stare să-mi înţeleg sentimentele? Ajung să mă întreb ce e cu adevărat dragostea. Dacă am simţit-o vreodată. M-am hotărât ca în relaţia asta (dacă va fi una) să mă comport diferit. Să fac lucruri pe care în mod normal nu le-aş face.Să fiu rea.Să fiu materialistă. Să fiu exagerat de geloasă.Să îi umblu prin telefon.Să nu vărs lacrimi pentru el.Deloc !Să îmi arăt sentimentele. De fapt tocmai alea pe care nu le am . O să mint. Dacă până acum am spus adevărul exagerat de mult acum o să fie invers.
De ce ? Pentru că sunt curioasă. Pentru că vreau să văd cum reacţionează băieţii dacă îi controlez. Pentru că de câte ori nu mi-a păsat a mers al naibii de bine relaţia.Dar … dacă am încercat să fac o faptă bună, dacă am încercat să am încredere , să acord libertate … ei bine, am plătit libertatea acordată cu vârf şi îndesat. Dădeam dovadă de mult prea multă bunătate.M-am exclus pe mine doar pentru a-i fi altuia bine.Dar ajunge! Nu mai fac asta! Indiferent de cât de egoist va suna mă voi gândi în primul rând să-mi fie bine mie.Voi putea să-i controlez viaţa?Să-i interzic să mergă la chefuri sau pe undeva ca să se distreze?Cât de departe vreau să ajung? Oare voi putea să fac toate astea? Mă voi transforma într-o persoană diferită de ceea ce sunt? Voi juca teatru? Eu uram asta. Dar ştiu că urăsc şi să mi se răsplătească binele cu răul.
PS : Ce bine miroase parfumul lui imprimat pe hainele mele :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu